UITA - TE.........................! ! !


UITA - TE....  PE TINE!
UITA - TE...  PE BLOG!

PRIETENII BLOGULUI

duminică, 18 februarie 2018

Hexakosioihexekontahexaphobia

           
            Hexakosioihexekontahexaphobia

            - Crezi în Dumnezeu?
            - Da, domnule numerolog, cred.        
            - Îl iubeşti sau te temi de El? 
            - Îl iubesc sincer.       
            - OK! Ţinem minte numărul sacru 7. Dar în Buddha crezi? 
            - Da, cred şi în el.      
            - Ţinem minte numărul 700. Îl ţii tu minte?  
            - Îl ţin, dar de ce 700?
            - Deoarece dacă aduni toate înţelepciunile care i se pune în cârcă lui Buddha, el ar fi trebuit să trăiască cel puţin 700 de ani ca să le debiteze pe toate. În PDL crezi?          
            - Da.   
            - Dar în PSD? 
            - Cel mai mult, domnule numerolog. De fapt sunt membru în toate partidele şi la toate cotizez, aşa cum făcea SOV, că toate sunt penale, cinstite şi vor binele ţării.      
            - Aha! Atunci ţinem minte numărul 10 832. 
            - Cum aţi socotit?      
            - Am adunat anii de puşcărie ai tuturor membrilor.  
            - Da’ numărul de minciuni nu se pune?        
            - Nu. Minciunile membrilor lor sunt fără număr, fără număr, adică mult prea multe ca să poţi calcula, măcar şi aproximativ, suma lor. În televizor crezi?          
            - Sigur că da, nu mai puţin decât toată lumea.          
            - Mai ţinem minte şi cifra 0. Şi uite de ce: dacă aduni toate emisiunile la care te-ai uitat până acum, ai să constaţi că nu te-ai ales cu nimic. Cifra 0 este o cifră divină, căci este şi începutul şi sfârşitul, başca totul şi nimic, exact ca Dumnezeu. Aşa că trecem mai departe: crezi în Satan?
            - Da, dar mi-e o frică de el, de mă ca... pardon! Nu mi-e frică de implanturile etherice ale extratereştrilor, de illuminati, vuduiri sau blesteme psihotronice, cât de el. Când văd undeva numărul 666 mi se taie picioarele. Uite şi-acum când am pronunţat numărul, m-au luat toate transpiraţiile şi m-a secat la lingurică. Mi-e teamă că o să mă târască în iad, domnule numerolog.       
            - Asta e! Eşti hexakosioihexekontahexaphob.          
            - Cum sunt? Ia mai ziceţi încă o dată vă rog, că n-am înţeles!           
            - Ai ceea ce se cheamă hexakosioihexekontahexaphobie, adică o frică viscerală de numărul 666. Dar nu-i nimic, ţi-o tratez eu cu câteva numere câştigătoare.   Am învăţat de la un savant rus numerolog, unul Grigori Petrovici Grabovoi care tratează orice boală, inclusiv boala lu’ Calache, cu numere vindecătoare. Cu ajutorul numerelor lui Grabovoi, devii nemuritor, poţi să te teleportezi, să învii morţii şi în general orice îţi trece prin minte. Seturile de numere i le furnizează un dispozitiv radionic, vrăjit. Dacă ai cufureală, SIDA, albeaţă, cancer, trânji, bubă neagră,  paraplegie, aplecate, un picior lipsă, sifilis sau eşti prost din naştere este suficient să spui nişte numere şi te faci bine. Eu nu am acel dispozitiv, dar îmi iau setul de numere de pe contoarul de gaze.      
            - Cât mă costă?          
            - Păi cât scrie pe factura de la Engie. Eu nu vreau nimic în plus, că mă vede Dumnezeu. Chiar dacă ei bagă aer pe ţeavă, e karma lor! Eu ard gazul, iar societatea, fiindcă mă arde la buzunar este datoare să-şi ardă karma. Buun... şi-acum hai să-ţi calculez numărul tău de destin! În ce an te-ai născut?   
            - 1955.
            - Uite cum se calculează: se adună ultimele două cifre de la anul naşterii (5
+ 5 = 10). În ştiinţa sacră a numerologiei care este aritmetică pură, numărul 10 provine de fapt din numărul 19, mai precis din 1 + 9. Numărul 19 înseamnă pe de altă parte că ai acumulat datorii karmice în vieţile anterioare, când erai cineva. Datoria karmică 19 arată că ai fost o persoană marcantă, independentă, cu multă putere. Cu alte cuvinte un mare conducător.       
            - Pfoaaa...!!! Interesant... Am fost cumva voievod, principe, han, rege, ţar sau împărat?
            - Nu.   
            - Atunci poate am fost conducător de oşti, mareşal, general, hatman, vizir...?         
            - Nu, nu!         
            - Nici măcar colonel, sergent sau căprar, domnule numerolog?           
            - Căprar, asta e! Nu găseam cuvântul. Ai fost un mare conducător de capre şi în această calitate ai abuzat de putere. Le-ai molestat fizic şi psihic. Ca să-ţi arzi datoriile karmice va trebui să cumperi 100 de capre, să le îngrijeşti, să le duci la biserică, la mall şi să le laşi să moară de bătrâneţe. Şi să devii vegan.  
            - Vai de mine, domnule numerolog, să renunţ la carne? Nici nu mă gândesc!         
            - Stai, stai, nu te grăbi cu concluziile, că n-am terminat! În ce zi suntem astăzi?
            - 2 februarie, domnule numerolog.    
            - 2
+ 2 = 4.
Bănuiam eu ceva... Şi ce număr de apartament ai?           
            - 69.    
            - Eu te întreb serios!  
            - Atât am. Am avut la început apartamentul numărul 60, dar am avut nevoie de o cameră în plus şi am făcut schimb cu nişte vecini tantrişti bivolarieni.    
            - Dacă ţi-ai schimbat apartamentul, ţi-ai schimbat şi numărul de destin, să ştii! Reţinem doar diferenţa dintre 69 şi 60, care este 9. Şi-acum hai să calculăm cât fac numerele pe care le-am ţinut minte, respectiv 10, 4 şi 9! Ţinând cont că 10 înseamnă 1 + 0 = 1, avem de adunat următoarele: 1 + 4  + 9 = 14, ceea ce nu este deloc bine.   
            - De ce nu-i bine, domnule numerolog?        
            - Deoarece numărul 14 înseamnă că ai mari datorii karmice şi financiare la mine dintr-o viaţă anterioară.   
            - Cât vă datorez?        
            - Trei mii de euro.      
            - Câââât...!? Cât aţi spus? Trei mii de euro...?  Fără dobândă?           
          - De dobândă nici nu mai vorbesc. Cu totul fac nouă mii nouă sute nouăzeci şi nouă de euro.      
            - Vai de mine, domnule numerolog, cum se poate aşa ceva? Şi de când mă rog, vă datorez suma aceasta?         
            - De-acum 4 012 de ani, dintr-o viaţă anterioară, când eram amoriţi şi ne păşteam amândoi caprele în regatul Ur. Într-o zi te-ai îmbătat, ţi-au fugit toate caprele, tu ai căzut într-o fântână şi nu mi-ai plătit cămila şi măgarul pe care ţi le dădusem împrumut. Rudele tale le-au vândut ca să aibă cu ce să te înmormânteze şi dup-aia, la parastas au chefuit pe banii mei. Şi pe mine nu m-au chemat. Şi nici cele trei capre pe care mi le datorai pentru fie-mea pe care ai luat-o de nevastă şi pe care ai cumpărat-o de la mine, nu mi le-ai dat. Din cinci capre, cu cât ne-am învoit la început că face ea, tu mi-ai dat doar două, slabe şi urâte ca dracu’, de nici pe la spate nu mă puteam apropia de ele, iar pentru diferenţă, în loc de capre mi-ai mai dat după doi ani şase bibilici. Ai avut tupeul să-mi zici dup-aia că fie-mea era cocoşată, dar nu era aşa, era doar deşelată de muncă.         
            - Staţi aşa! Păi pe-atunci nu existau euro.     
            - E adevărat, dar am făcut conversia din talanţi în lei şi din lei, în euro. Am luat în calcul şi inflaţia.     
            - Eu nu-mi amintesc de-aşa ceva...    
            - Nici nu ai cum, deoarece la naştere, când te-ai reîntrupat, ţi s-a şters toată memoria vieţilor trecute. Noroc că am făcut eu regresie hipnotică cu o malangistă şi uite-aşa am aflat, că încă de pe atunci mă răpeau extratereştrii şi mă violau. Şi nu m-aş fi dus la malangistă, dar cum mă duceam la o cârciumă, cum dimineaţa mă trezeam în patru labe într-un şanţ, fără pantaloni şi cu usturimi la cur. Jenant, ce să zic..!             
            - Mdeh! Vă înţeleg durerea, dar pe de altă parte, datoriile mele karmice în ce constau?          
            - Păi mi-ai provocat traume şi suferinţă fiindcă mi-ai plasat-o înapoi pe fie-mea, zicându-mi că e o capră sandiloaie, că nu te iubeşte doar pe tine şi că o găseşti mereu în pielea goală pe câmp, fie cu vreun ţap sau cu vreun măgar, fie cu vreun pom în braţe. Şi că nu vorbeşte, ci behăie. Defectă, mi-ai zis atunci, bolnavă de iubire fizică necondiţionată. Asta a fost, m-ai împovărat pe mine moral cu responsabilităţile tale vizavi de ea. Aşa că mi-eşti dator.  
            - Păi şi-acum ce să mai facem!? Ce-a fost a fost. Dacă o fi fost.            
            - Uite ce e, mai întâi îmi plăteşti datoriile finaciare şi dacă vrei să-ţi arzi datoriile karmice, ori rămâi doi ani şofer la mine fără plată, ori îmi dai Rollex-ul de la mână.       
            - Cum adică să vă dau Rollex-ul!? Păi ăsta face mai mult de opt mii de euro.    
            - Opt mii...!? Ha! Poate când l-ai cumpărat de nou. Dar de cum l-ai pus la mână, i s-a şi diminuat preţul cu 95%. Mai mult de patru sute de euro nu mai face. Eu zic totuşi să intri şofer la mine, dar să-mi dai şi ceasul. Îţi scad 400 de euro din datoriile financiare. 
            - Îmi pare rău, domnule numerolog, dar nu pot să vă dau ceasul deoarece l-am primit cadou. Una peste alta, cât am să vă achit până acum?           
            - Păi vine aşa:  factura de gaze de 4 600 de lei, c-a venit cu recalculare, ceea ce-nseamnă să zicem 1 000 de euro, plus 9 999 de euro de la datoriile financiare, rotund, 10 000, plus 400 de euro ceasul pe care nu vrei să mi-l mai dai, plus onorariul meu de 300 de euro, pentru consultaţia numerologică... astea toate fac în total... stai puţin...        
            - 11 700 de euro.        
            - Exact . Atât mi-a ieşit şi mie. Au mai rămas de calculat numerele de la început, alea cu 7 de la Dumnezeu, 700 de la Buddha şi 10 832 de la politicieni. Pe astea le calculăm însă în lei, că eu nu iau pielea de pe om. Aşadar 7 + 700 + 10 832 = ... ia zi, că văd că eşti mai rapid la calcule decât mine!  
            - Egal 11 539.
            - Bravo! Deci încă 11 539 de lei, pe lângă ăia 11 700 de euro de la numărul de destin!       
         - Banii pentru mine nu constituie o problemă. Spuneţi-mi vă rog, îi vreţi acum pe toţi sau preferaţi în mai multe tranşe?, că din păcate n-am decât nişte lei la mine.
            - Pe toţi îi vreau! Capac! Dar dacă zici că nu-i ai la tine, îmi dai acum leii, iar cu euroii merge şi în două tranşe. Te trec în caiet?     
            - Da, da! Două rate e foarte bine şi pentru mine. Uite, vă dau acum leii, adică 11 539, care, din punct de vedere numerologic fac 1 + 1 + 5 + 3 + 9 = 19, care 19 am văzut că la dumneavoastră înseamnă de fapt 1 + 9 = 10, care şi 10 înseamnă 1 + 0 = 1. Corect? Corect! Poftiţi leul şi vă rog să mă iertaţi că vi-l dau în monezi de câte 5 bani, dar alţi bani nu am asupra mea. Şi-acum, în ceea ce priveşte euroii, treceţi-mă în caiet aşa: prima rată într-o viaţă viitoare, iar următoarea rată, peste 500 de vieţi.

Dan Ioaniţescu © 

marți, 30 ianuarie 2018

Malanga Cea-Cea-Cea!


            Malanga Cea-Cea-Cea!       


Dacă aţi vizionat videoclipul, vă invit să-i analizăm puţin cele câteva

            Idei axiomatice, fixe, aproape principale: 

            - Toţi extratereştrii ca şi toţi bogaţii şi puternicii care stau într-o cutie, respectă regulile, se tem de moarte, stau prost cu conştiinţa şi nu au suflet, numai amărâţii au. Amărâţii sunt nişte anarhici care locuiesc în afara cutiei deoarece nu le plac regulile, puterea şi banii, sunt creativi şi au suflet.        
             
            - Conştiinţa este eternă şi a creat universul, ca să conştientizeze ce înseamnă să ai conştiinţă, adică să te naşti şi-apoi să mori, sau să începi un lucru, dar să-l mai şi termini. E clar? Cum adică nu-i clar?  Mvaiii... dar este o afirmaţie ştiinţifică niueigistică, se poateee...!?

            - Ăla care îţi ia energia nu moare niciodată.* (vezi nota de subsol)           

            - Sufletul nu ştie că era o dată un mare suflet, Anima Mundi, unde sufletul, mintea şi spiritul (Trinitatea) aflate într-un singur corp erau o sferă. La început nu era minte, suflet, spirit, era doar Conştiinţă. Care Conştiinţă** este Dumnezeu, creaţia, noi, universul.

            Şi-acum atenţie!        
            Din revelaţii personale sau poate din surse ezoterice din alte dimensiuni, domnul hipnotist Malanga, expert în răpiri de extratereştri, reîncarnare şi conştiinţă eternă arhaică, ne explică cum la un moment dat, un „Ceva” a divizat, sfera în trei trei sfere mai mici, ca să construiască un univers dual, cu bariere. În realitate, dualitatea (alb-negru, comunist-fascist, bun-rău, interior-exterior) nu există, susţine domnia sa. Acum na, după ce Ceva-ul a construit ceva care nu există, se transformă deodată în Cineva care a divizat sistemul no-dual - care nu există - , după principiul „Divide et impera!”. Cineva-ul a luat Conştiinţa care nu ştia ce se întâmplă, a manipulat-o, iar ea, proasta, „s-a lăsat păcălită pentru că nu avea experienţă şi s-a divizat în trei”.
            

            Ce înţelegem de-aici?
            Înţelegem că fraiera de Conştiinţă, în iureşul creaţiei ei a tot ce există şi-a dat cu stângu-n dreptu’ şi a mai creat şi un Ceva care a devenit Cineva, care Cineva era mai deştept decât ea, deoarece a reuşit să creeze ceva ce nu există, dar în orice caz, ceea ce a creat nu era taman o sferă de tipul trei în unu.***  
  

            Dar ia să vedem ce se întâmplă acum!          
            „Eu puteam lucra doar cu mintea, doar cu spiritul, pentru a avea energia părţii sufleteşti.” Aşa procedează extratereştrii şi guvernanţii. Cei care au puterea îi asmut pe ceilalţi, unii împotriva altora. Iar asta pentru că şi Cineva-ul, dar mai cu seamă „Biserica a inventat „Divide et impera!” ca să schimbe totul pentru a nu schimba nimic.”  
  

            Desigur, este foarte normal să fie aşa, socotesc eu, neevoluatul de mine, deoarece regele Filip al II-lea al Macedoniei, tatăl lui Alexandru Macedon, căruia i se atribuie această expresie a fost fără îndoială Cineva. Mai precis, el era un mare popă creştin, se ştie, iar asta încă de pe vremea când Sfântul Duh nu coţăia preciste, iar biserica mai avea de aşteptat circa 400 de ani ca să îşi facă apariţia pe scena lumii. Pe de altă parte, tehnica „divide” a fost învăţată de guvernanţi, care sunt cretini prin excelenţă, nu de la biserică, zice domnia sa, ci direct de la extratereştri care sunt cu miliarde de ani mai bătrâni decât noi, ca să poată lua, ghiciţi ce? Aaaa..., nu mintea şi spiritul sunt luate, ci „conştiinţa şi sufletul, ca să se poată folosi de ele”.
         

            V-aţi prins? Desprindeţi-vă vă rog, că mai avem treabă!      
            Carevasăzică, conştiinţa nu mai este ca pe vremuri compusă din trei părţi, ci acum, ca prin farmec a devenit o parte separată. Aflăm astfel nu ce este conştiinţa, - căci asta, dincolo de faptul că este un concept în care omul de ştiinţă spiritualistică, Malanga a-nghesuit universul, creaţia, pe Dumnezeu şi neapărat pe noi, nu poate spune nimeni cu precizie -, ci aflăm ce nu este conştiinţa. Ea nu este nici minte, nici spirit şi nici suflet. Clar? În logica malangistică, nici noi, care după spusele domniei sale suntem conştiinţă şi nici chiar Dumnezeu, nu suntem în ultimă instanţă nici spirit, nici minte şi nici suflet. Pam-pam! 
     

            După ce a malangit bine conştiinţa, acum aflăm de la domnia sa şi ceea ce este universul infinit. El este nici mai mult şi nici mai puţin decât „un punctuleţ, foarte mic, foarte mic, în care suntem cu toţii în acelaşi timp, în acelaşi punct, în acelaşi moment.” După această malangeală cosmică, omul de ştiinţă spiritualistică Malanga îi trage „en passant” un bobârnac peste nas omului de ştiinţă David Bohm, aşa, ca între confraţi şi ne învaţă domnia sa cum vine treaba cu universul fizic, care nu este câtuşi de puţin local, din simplul motiv că spaţiul, timpul şi energia nu există. Bau!****
  

            De ce nu există? Că nu vrea domnia sa.        
            Sigur, trecând peste faptul că dacă timpul nu există, eternitatea este o vorbă goală, nu trebuie să ne mai mirăm că alienii şi alienaţii, care tot după spusele domniei sale ne şterpelesc energia şi experienţa ca să obţină viaţă veşnică sunt nişte cretini, că na, de unde să ştie ei, bieţii, că energia nu există? Hmm...! Ei hai, să nu fim chiar aşa de răutăcioşi cu bietul mare om de ştiinţă hipnotist, care scoate simultan panglici şi porumbei pe gură şi iepuri din pălărie! Dincolo de îmbârligările halucinante demagogico-niueigistice, în care sufletul, ba are, ba n-are conştiinţă de sine, ceva totuşi merită apreciat: cât oi fi tu de nărod ca extraterestru, dar ca să fii hoţ de nimic, asta presupune o mare pricepere şi o neasemuită măiestrie, nu!?
      

            Buuuun...! Malangeala fiind gata, să-i auzim acum şi concluzia.
           

            Concluzia:
            Pentru că toate se întâmplă în punctuleţul acela unde nu se petrece nimic, deoarece nu există nimic, atunci, dacă domnia sa îşi aminteşte cine este, categoric toţi îşi vor aminti la nivel inconştient. Păi sigur, doar un inconştient îşi poate aminti că este o malangă, şi nu orice fel de malangă, ci o dictai Malanga Cea-Cea-Cea! Şi, lucrat în felul acesta la subliminal, culmea, el va şi exclama: „Tu ştii că eu am ştiut dintotdeauna ce scrie acest domn?”  
 
            NB - Acest articol este un pamflet trist. Orice atingere adusă cailor verzi de pe pereţii vreunui malangist, nu este deloc întâmplătoare. ***** 

            Note (proaste) de subsol:       
            *Marele de om de ştiinţă spiritualistică, domnul chimisto-hipnotist Malanga, nu-i împinge pe bieţii malangişti ahtiaţi după reîncarnări şi răpiri extraterestre pe care îi hipnotizează să spună ce se aşteaptă domnia sa să zică, Doamne fereşte, căci deontologia profesională îl opreşte să o facă. ’Mnealui doar le sugerează:          
            - „Ştii că sunt nişte domni care vin să te ia?   
            - Da.   
            - Şi ce vor?     
            - Să-mi ia energia.”    
            ** Conştiinţa e cea mai tare. Ea nu va moare.          
            ***
Mintea umană nu este construită pentru a afla adevărul, ci pentru a facilita reproducerea speciei.” (Prof. univ. dr. Daniel David)
            **** Şi ce dacă Carl Sagan a zis că „Pretențiile extraordinare necesită dovezi extraordinare.”? Ete na! Cui îi pasă de dovezi şi argumente? Ce, Cristos n-a zis că e mai bine să fii chior, decât să ai doi ochi, dar să fii aruncat în focul gheenei? A zis. A adus El vreun tăciune aprins, ca probă, de-acolo? Nu. Păi şi-atunci...!?      
            *****  Urmează evident aplauze, roşii stricate şi ouă clocite.           

Text şi colaj foto: Dan Ioaniţescu
©

duminică, 8 octombrie 2017

ANUNACU


ANUNACU


Cartea „ANUNACU” se află în librăriile Cărtureşti şi se poate comanda online aici: http://carturesti.ro/carte/anunacu-1989884?p=1 Tiraj limitat.


ANUNACU în standul de noutăţi de la Cărtureşti,

De la bunul meu prieten virtual, Daniel Baibarac, citire:

"Cartea e belea! Am citit primele pagini cu nesaţ pe drumul de la Cărtureşti la maşină şi vă garantez că are o energie karmikă subtilă deosebită, întrucât nu m-am ales cu nicio fractură, nici măcar cu o zgârietură - doar cu o "burtă de râs" şi câteva priviri pe furiş (insoţite probabil de cruci cu limba-n ceru' gurii) de la trecători -."

De la bunul meu prieten virtual, poetul Nicolae Sărăţean, citire:

"Dragi prieteni, 
"Vă recomand cu căldură această carte în care vom redescoperi esenţa satirică şi umoristică ce zace în noi toţi deopotrivă şi în care cu siguranţă veţi descoperi, între frumoasele ei coperţi, sufletul şugubăţ al autorului ce vă va dărui clipe de umor sănătos, extras dintr-o realitate ce mereu se găseşte dinaintea ochilor noştri şi mereu ne arată cu degetul, măştile ignoranţei şi prostiei umane. Ni se revelează "mintea cea de pe urmă" sau scărpinatul în creştet al unei întregi societăţi ce pur şi simplu a luat-o razna de pe urma atâtor doctrine, dogme, religii, crezuri şi fantezii spirituale ce din păcate înrobesc o mulţime de suflete ce-şi trăiesc viaţa sub povara apăsătoare a acestora."


De la buna mea prietenă virtuală, Mikaela Botan, citire:    

"Dacă nu ar fi existat Dan Ioanițescu, atunci musai era nevoie să-l fi inventat careva, dar spre bafta noastră el există și scrie, scrie al naibii de bine. Pur și simplu trebuie să fii pregătit pentru a-ți dușa neuronii, cu rece, cu fierbinte, cu spumă și multă aventură imaginativă. Nu e de ratat cartea "Anunacu", e pur și simplu o investiție pentru zilele gri pentru a le colora cu ea în curcubeu și pentru a zâmbi instant la peripețiile "Anunacului"! E o carte care te va face să uiți de toate problemele, e terapie de înveselire pentru oricine vârstă, nu e de ratat!"       

De la bunul meu prieten, scriitorul şi poetul Dan Iancu, citire:     

"De foarte mult timp nu am avut ocazia de a savura un text atât de spumos, care să transforme o comunitate mică şi virtuală într-o oglindă vie a unei societăţi româneşti de început de mileniu cu toate tarele ei. Pentru cititorul de român în care situaţiile devin abracadabrante, unde personajele sunt scoase dintr-o tipologie pe care o-ntâlnim la tot pasul, unde limbajul este colorat fără vulgarităţi inutile, unde o seamă de informaţii pseudo-ştiinţifice au devenit din cauza unei mass-medii mereu grăbită, dar prost informată, un soi de panaceum şi unde „minunile” se-ntâmplă la tot pasul, „Cartea Astralopitecului” va fi o referinţă în literatura vremii.Autorul, Dan Ioaniţescu, pe care-l cunoaştem din cartierul Floreasca al Bucureştilor deceniului şapte al secolului trecut, este unul dintre rarii oameni dotaţi cu un simţ al umorului optimist, fără răutăţi sau sarcasme, un excelent desenator (a se vedea coperta unu!), un om umblat prin lume şi care a dospit această serie de romane funambuleşti din discuţiile cu oamenii, mai ales pe Facebook. Acolo a prins viaţă personajul principal, Astralopitecul, şi tot acolo s-a întrupat din râs, nu din jale, această lume aiurită. Lucrând la carte noi, cei de la editură, a trebuit să reluăm lectura pentru că textul este captivant, te prinde şi în loc să-ţi faci treaba te trezeşti hohotind. Lectură plăcută!"


Editura Agol.

luni, 12 iunie 2017

AVE CAESAR, IMPERATOR!


AVE CAESAR, IMPERATOR!

            Atunci s-au dus bandiţii de farisei şi au ţinut sfat ca să-L prindă pe El în cuvânt.
            - Spune-ne deci nouă: Ce Ţi se pare? Se cuvine să dăm dajdie Cezarului sau nu?      
            Iar Iisus, cunoscând viclenia lor, le-a răspuns:          
            - Ce Mă ispitiţi, făţarnicilor? Show Me the money! Arătaţi-Mi banul de dajdie.          
            Iar ei I-au adus un dinar. Iisus le-a zis:          
            - Al cui e chipul acesta şi inscripţia de pe el?
            Răspuns-au ei:           
            - Ale Cezarului.         
            Atunci a zis lor:         
          - Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.
            Auzind aceasta, fariseii s-au minunat şi, lăsându-L, s-au dus. Ucenicii au început să se agite iar Toma a îndrăznit şi i-a zis Lui:
            - Nu e corect, Învăţătorule! Cezarul ne ia tot, toooot...! C-am făcut o turtă-n vatră şi-am făcut-o fără sare. Ce rămâne ar trebui să îi dăm lui Dumnezeu, dar nu ne mai rămâne nimic. De unde să mai dăm? Eu nu cred că ar trebui să-i mai dăm Cezarului niciun sfanţ! Una din două, să fie clar: ori la unu’, ori la altu’, ori la niciunu’!          
           - N-aţi înţeles nimic, puţin credincioşilor! Îmi răcesc gura de pomană cu voi. Mai reflectaţi, mai reflectaţi, a zis El cu lehamite şi s-a retras la umbra unui smochin să se odihnească.
             - Mă Tomo, tu n-auzi ce zice Învăţătorul!? Păi nu ne-a zis El că cine are va mai avea, iar cine nu are o să i se ia şi ceea ce nu are!? Eşti bolund, vrei să rămâi fără ceea ce n-ai? Aşa că ai, n-ai, dai!
            - Da, da, cel mai bine e să dai ceea ce n-ai, fiindcă Dumnezeu vede cât de neghiob eşti şi îţi dă înapoi înmiit să n-ai, tocmai ca să te poţi mântui. Şi atunci cu cât nu ai, cu atât mai abitir n-o să mai ai. De-aia n-o să dispară sărăcia niciodată din lume, căci dacă ar dispărea, ar rămâne Împărăţia Cerurilor nepopulată. Logic.         
            - Logic, înălţător şi prost, a remarcat Iuda. Cel mai corect, după cum tot Învăţătorul ne-a pilduit zilele-astea, este să înmulţeşti arginţii. Eu bunăoară fac talanţi şi denari şi din piatră seacă. He, he, dacă n-aş fi eu aţi muri de foame.      
            - Ia uite-l bă frate şi pe ciudatu’ ăsta obsesivo-compulsiv, a sărit imediat Petru. Tu vorbeşti mă de făcut bani, tu care aduni toate mizeriile şi gunoaiele de pe jos!? Păi nu te-am văzut noi cum strângi unghiile tăiate ale Învăţătorului şi cum pui în flacoane apa murdară care rămâne în lighean după ce-l spală Maria Magdalena pe picioare!? Şi-apoi firele de păr din pletele şi barba Lui, ca să nu mai zic de alea care pică de prin alte părţi ale corpului atunci când Îl piaptănă ea, nu tot tu le aduni de la groapa cu gunoi!?      
            - Aşa, şi? Ce-i cu asta?          
            - Fie vorba-ntre noi, eu i-am zis Învăţătorului că nu e bine să-ţi laşi barba să ţi-o pieptene altu’ dar se pare că Lui nu-i pasă.            
            - Taci măi Iosife, te trezişi tu să-i dai Lui poveţe, când ţie de-abia ţi-au mijit tuleiele!     
            - Nu mă mai întrerupeţi cu tâmpenii, a continuat Petru. Cum mă Iudo, aşa şi?
Mă uit la tine şi clarvăd cum te muncesc dracii drept în faţa mea.
Păi nu eşti tu ăla care-i adună cotoarele de mere, oasele de peşte, mucii şi zdrenţele murdare pe care le abandonează? Ă? Până şi mărăcinii pe care îi atinge şi pietrele pe care a stat El le culegi pe şest şi le bagi în traistă. Bine cel puţin că nu te-a văzut cât de smintit şi de dispofob eşti!           
         - Băi, voi nu ştiţi ce-nseamnă puterea credinţei! Păi băi idioţilor, toate alea pe care le-aţi pomenit, precum şi multe altele pe care le-am adunat şi de care habar n-aveţi, pleznesc de dumnezeire. Toate, dar absolut toate sunt îmbibate cu Duh Sfânt şi cu energii cristice premium cu asupra de măsură. 
           - Ete fleoşc! Du-te bă de-aici cu blasfemiile şi cu neroziile tale! Vorbeşti ca namastienii. În primul rând, cuvântul energie este defectiv de plural. Şi-apoi, ce treabă are Duhul Sfânt cu cotoarele de mere şi cu chiloţii Învăţătorului? s-a scandalizat Simon.       - Are Simoane, are... Ohohooo... dar şi cât are...! Toate sunt relicve divine de gradul întâi. Le pun în punguţe de pânză şi le dau ieftin, nu cu cât ar valora ele de fapt, că peste ani, preţul lor va creşte ameţitor. Îi pun să le strângă la piept şi să le pupe, că nu mai pupă ei asemenea pleaşcă de gheşeft de bun.     
            - Cui le dai? l-a întrebat Petru.          
            - Norodului, mai precis tuturor celor care îl venerează sau care pricep imediat că relicvele sunt o investiţie colosală. Acuma na, c-or să le păstreze sau c-or să le joace la barbut, nu mai e treaba mea. Şi ca să ştiţi, din banii ăia luaţi de la amărâţi vă cumpăr vouă de-ale gurii, că nu poţi să trăieşti doar cu rădăcini, lăcuste şi smochine şterpelite de prin livezile oamenilor şi nici cu corcoduşe culese de pe marginea drumului. Am pus şi ceva deoparte pentru zile negre, aşa că ar trebui să-mi pupaţi mâinile! Apropo, am burduf de Carmel, cumpărat de pe urma unei sandale rupte, cine se bagă?  
            - Băi, mi-e rău! Mi se face scârbă! Cum poţi măi Iuda să ne faci una ca asta!    
            - Uite că pot. Gheşeftu-i gheşeft şi toată lumea e mulţumită. Aşa că ciocu’ mic şi ziceţi mersi! 
            - Budurească n-ai?     
            - N-am. Dacă aş fi avut măcar o sandală jumate, sau o pereche de opinci, sau măcar o căciulă de-aia frigiană cu moţ luam Budurească din piaţă, de la daci. Din păcate Învăţătorul nu poartă aşa ceva, că e prea cald. Apropo, ştiaţi că Învăţătorul este dac, după regele David?      
            - Bine, bine, lasă prostiile astea dacomaniace! Hai, scoate burdufu’!        
            - Scoateţi cănile!        
            - N-avem căni ! Dă-ne tu!      
        Iuda a scos la repezeală din traistă burduful şi douăsprezece căni şi, după ce le-a împărţit ucenicilor a tras dopul.        
            - Toarnă, Iudo!           
            - Oricând cu plăcere, a zâmbit Iuda şi mai întăi şi-a turnat lui.            
            - Îl trezim şi pe Învăţător? a întrebat Iosif cu jumătate de gură.           
            - Nu, nu, nu se cade. Lasă-l să se odihnească, că l-au enervat fariseii!          
          - Băăăă.... îţi baţi joc de noi? Ne curge vinul pe picioare! Băi tâmpitule, cănile noastre sunt sparte-n fund! 
            - Asta pentru că adevărul care se află în vin, nu este tocmai pe placul vostru. Voi vreţi altfel de adevăruri, mai cilibii, nu de-astea sparte-n fund, care te aduc la realitate.         
            - Lasă-ne bă cu adevărurile tale acum, cui îi pasă, tu dă-ne de-alea cu fundu’ normal! Şi dă-i şi Magdalenei de data aceasta o cană, că şi ea e om.     
            - Bine, bine, a zis Iuda şi le-a dat lor douăsprezece căni noi. Apoi iar a turnat.     
            - Slavă Ţie Yahwe, Namaste Ţie, au închinat ucenicii.         
            - Şi Ave Caesar, a adăugat Iuda, vărsând un strop de vin în cinstea Imperatorului.   
         

Text şi colaj foto de Dan Ioaniţescu©

duminică, 20 noiembrie 2016

CAUZELE SUBTILE ALE BOLILOR LA RAŢE


            Noua Medicină Veterinară Germanică©        

            - Cauzele subtile ale bolilor la raţe -                      

            De la o vreme, am constatat că raţele mele sunt cam apatice, nu mai merg la baltă şi nici ouă nu mai fac. Răţoiul este la fel de ponosit şi pleoştit ca şi ele. Anunaki e nefericit, căci raţele nu mai vor să-i asculte poveştile şi nici să se joace cu el. Ce-o fi cu ele, m-am întrebat, poate ar trebui să le duc la veterinar. L-am sunat pe Firfi, că el e specialist în raţe.
Anunaki, lângă mine popoţoc era numai ochi şi urechi.          
            - Nu le duce la veterinar, m-a sfătuit Firfirică, du-le mai bine la vraci. Că doctorul le pune un pârlit de diagnostic, îţi ia banii şi le prescrie un tratament medicamentos care nu le va ajuta la nimic şi în mod sigur le va omorî. Vracii, şamanii, doftoroaiele şi vindecătorii au observat că orice boală care în aparenţă are o cauză precisă are de fapt o cu totul altă cauză şi mai precisă, care este de natură spirituală, lucru de altfel confirmat şi de Noua Medicină Veterinară Germanică. Îţi dau un număr de telefon şi o adresă şi du-le la vraciul veterinar Hamhamăr din Dâlga. Îţi dau eu o volieră mobilă dacă nu ai, dar ştii ce, mai bine sună-l înainte, că poate vine el la tine şi nu mai este nevoie să le transporţi până acolo.     

            - Chiar Hamhamăr îl cheamă sau e o poreclă                      
            - În Dâlga nu-şi mai aminteşte nimeni cum îl cheamă, dar aşa i se zice, că se-ncaieră şi se latră pe la garduri cu toţi câinii din mahala atunci când trece pe stradă. Unii susţin că le dă sfaturi medicale, alţii că spirituale, alţii că-i înjură, însă nimeni nu ştie să spună exact de ce face aşa. Mai sunt unii care spun că a fost internat şi la Spitalu de Veseli pentru asta, alţii mai evoluaţi afirmă că nu există nicio legătură între lătrat şi cum îl cheamă pe el, că de fapt ar fi numele lui spiritual.                       
            
L-am sunat pe vraci, m-am recomandat şi mi-am spus păsul. Anunaki tot pe lângă mine, cu urechile cât pâlnia.   
            - Zici că nu mai ouă şi că răţoiul s-a tâmpit? 
De când ai observat fenomenul?       
            - De vreo trei săptămâni, domnule Hamhamăr                 
            - Păi asta indică clar faptul că au un sentiment de culpabilitate sexuală provenit din utilizarea incorectă a sexualităţii sau a creativităţii lor. Câte raţe ai?         
            - Nouă raţe din rasa Pekin, socotind şi răţoiul.                
            - Mai măcăne?                       
            - Slab, slab de tot...         
            - Auzi Astralopitecule, dar dureri de cap, greţuri, vărsături, insomnii, priviri piezişe, transpiraţii abundente n-ai observat la ele?     
            
- Nu.      
            - Urmăreşte-le cu atenţie! Dacă prezintă astfel de simptome înseamnă că încep să se trezească spiritual şi nu mai e mult până îşi vor lua zborul în dimensiunea a cincea din Noua Energie. În situaţia asta obligatoriu trebuie tăiate şi băgate în congelator, că dacă fac saltul cuantic, rămâi fără ele. Altfel s-ar putea să fie bolnave. Şi-aici trebuie să fim foarte atenţi, deoarece toate bolile, fără excepţie au cauze subtile, de natură spirituală,
 căci orice manifestare fizică a unei boli îşi are originea în lumea energetică a gândurilor, sentimentelor şi trăirilor sufleteşti. Înţelegi ce-ţi spun?             
            - Da.      
            - Foarte bine! 
Cel care posedă farmecul şi meşteşugul îmbârligării cucereşte orice suflet. Aşa că fii atent mai departe! Dacă raţele tale prezintă boli sau tulburări în zona gâtului bunăoară, acestea se datorează dificultăţilor lor de a-şi concretiza gândurile în activităţile cotidiene, de a percepe adevărul spiritual, de a cunoaşte instinctiv esenţa lucrurilor şi fiinţelor, precum şi incapacitatea lor de a se lăsa pătrunse de emoţia şi energia divină. Şi uite-aşa ajung să-şi piardă şi sentimentul religios.               
            
- Şi de la ce ar putea fi? l-am întrebat eu.         
           - De la spaima că tu te prefaci că le iubeşti, când de fapt tu mori de poftă să le iei gâtul. Asemenea oamenilor, ele rămân blocate în lumea ideilor şi nu pot trece la fapte în lumea concretă: nu mai mănâncă, nu mai măcăne, nu mai ouă. Simt că se sufocă şi-atunci trag tot mai mult aer şi tot mai multe pârţuri. Şi dacă le auzi că trag pârţuri să ştii că tot frica le generează şi gazele intestinale.        
            Dacă fac pneumonie sau prezintă alte afecţiuni ale plămânilor, să nu le dai antibiotice, că le omori cu zile, căci simptomele sunt datorate fricii lor de a trăi cu adevărat, de a gusta viaţa din plin şi de a fi fericite. Ele trebuie să conştientizeze că fericirea nu provine de la tine, stăpânul lor, care cu o mână le dai de mâncare şi cu cealaltă le furi ouăle, ci este o stare de armonie interioară, pe care au datoria să şi-o cultive singure.                     
             Probleme frecvente se mai întâlnesc şi în zona târtiţei la raţele coţohârle, preocupate în mod special nu atât de ouat, cât de a-şi procura senzaţii şi plăcere provenind din coţăială. De asemenea şi raţele neprihănite sau semiprihănite care se culpabilizează sub aspect sexual au la rândul lor probleme în această zonă a corpului. Adevăratele lor problemele însă nu sunt acolo, deoarece cu cât o raţă este atrasă mai tare de plăcerea simţurilor, cu atât mai mult se îndepartează de adevăratul scop al vieţii ei.                     
            - Care e scopul suprem al unei raţe, domnule Hamhamăr? Ha, ha, să ajungă pe varză? 
            - Nu fi cinic... mi-a răspuns vraciul, acesta este scopul nostru, în calitate de Dumnezeu al lor. Deşi toate ajung mai devreme sau mai târziu într-o oală, adevăratul lor scop este însă trezirea conştiinţei prin rafinarea calităţilor spirituale, a iubirii şi a devoţiunii. Simţurile servesc la perceperea esenţei divinităţii, la trăirea pentru şi întru divinitate, iar nu la satisfacerea egoistă a dorinţelor şi poftelor carnale.       
            - Ce înseamnă trăirea în divinitate?      
         - Păi ăsta este scopul suprem al tuturor fiinţelor din univers şi mai cu seamă al raţelor. 
Nae Ionescu s-a înşelat amarnic când a zis că omul este singurul animal care se poate rata. Numai raţa nu ratează.”. A greşit profund, căci şi raţa se poate rata. Uite, punem cazul: dacă o raţă are ghinionul să fie mâncată de o vulpe ea se ratează, deoarece, cu totul efortul ei de a evolua spiritual, sigur nu va ajunge în rai, dar dacă raţa este purificată prin foc şi trece prin stomacul omului, atunci fiinţa ei pură se topeşte în fiinţa divină ca supozitoru’, devine una cu ea, iar raţa are certitudinea că se află întru Dumnezeu. Că zice şi Ipse: “E-nălţător să îţi alegi un ţel şi-apoi, trecând prin foc, s-ajungi la el.”                   
            - Păi dacă e moartă, ce certitudine să mai aibă, domnule Hamhamăr?        
            - Are, are, toate au. Ornitologii spiritualişti au confirmat: moartea nu există. Raţa nu e moartă, raţa se transformă. După ce raţele sunt tăiate şi mâncate, sufletele lor ajung în Alpha Cygnus din Constelaţia Lebedei. Şi de-aici se reîncarnează după merite, cele neevoluate ajung tot nişte pârlite de raţe, cele trezite devin gâşte, cele evoluate şi cu vibraţii înalte se reîntrupează în lebede, pe când cele cu vibraţii foarte înalte care, şi-au făcut bine lecţiile de viaţă pe Pământ ajung vulturi. Dintre toate, doar iluminatele îşi încheie apoteotic ciclul karmic şi nu mai revin niciodată pe Pământ, ele continuându-şi zborul cunoaşterii infinite printre energiile subtile din ether şi non-dualitate. 
            Dar să ne-ntoarcem la cauzele spirituale ale bolilor. Uite, dacă simptomele bolii se manifestă la nivelul copanelor asta semnifică faptul că raţele folosesc incorect legătura dintre suflet şi personalitate, dacă se manifestă la nivelul abdomenului, să zicem pipotă, maţe sau rinichi, atunci cu siguranţă la originea lor se află teama sau refuzul raţei de a slăbi încordarea şi chiar şi refuzul obstinat de a vedea limpede, de a discerne sau de accepta idei noi, lucru de altfel foarte obişnuit la ele. Durerea şi forfoteala din maţe arată clar incapacitatea raţei de a asimila experienţele vieţii şi refuzul ei de a înţelege unele lecţii de viaţă la nivel evolutiv.                       
            Durerile de pântece mai exprimă şi frica de a pierde un ou iar asociate cu atacuri de panică, frica de a pierde iubirea Stăpânului Divin, respectiv a ta. Dacă durerile sunt asociate şi cu diaree, nu de la vreo toxiinfecţie alimentară li se trage, ci de la teama de viitor, teamă pe care au resimţit-o când, răţuşte fiind, o sexatoare le-a ţinut strâns în mână şi le-a suflat cu putere în fund ca să le determine sexul. Ţie ţi-a suflat vreodată cineva în fund?           
            - Nu.    
            - Mie da, şi îţi spun eu, ca vraci, e foarte traumatizant. Că de-aia nu mă-nţeleg prea bine cu câinii. 
            - Da’ dacă te muşcă un câine turbat cum procedezi?            
            - Conform Noii Medicine Veterinare Germanice, nu trebuie sub niciun chip să te vaccinezi. Corpul se autovindecă de turbare cu iubire necondiţionată. Remediul este simplu: răzi sănătos, pui muzică de relaxare, te împaci cu trecutul şi în timp ce plin de iubire te încarci cu energie pozitivă şi aştepţi să te autovindeci, îţi pregăteşti şi un rând de haine pentru înmormântare. Dacă nu ai bani de haine, atunci te duci şi faci antirabice. Cel mai bine este însă, atunci când eşti hotărât să urmezi învăţăturile Noii Medicine Germanice, să începi mai întâi cu testamentul.        
            - Dumneata le urmezi?           
            - Ha, ha, da’ ce-am băut gaz? Eu doar o predau şi o aplic pe animale, jurnalişti şi politicieni, că dacă mă doare ceva, mă duc imediat la doctor. Dar nu eu sunt subiectul discuţiei aici, ci raţele tale, aşa că hai să vedem cum stă treaba mai departe.         
            Iaca, numai faptul că unele raţe au ieşi din ouă clocite în incubatoare şi nu au avut parte de măcănitul matern pe vremea când erau răţuşte, să fii convins că privarea de afecţiune este cauza durerilor. Şi chiar dacă amintirile lor sunt neplăcute, ele nu uită niciodată locul în care au ieşit din găoace. Şi tocmai de locul în care au văzut lumina becului şi mai apoi lumina zilei le leagă întotdeauna energii uriaşe, cu influenţe nebănuite. Aşa că astfel de raţe bolnave vor fi ajutate cel mai bine să se vindece în locul din care provin, pentru că numai acolo paternul lor bioenergetic funcţionează cel mai bine. 
Tu ştii de la ce crescătorie au provenit raţele tale? 
            - Nu, adică nu mi-am pus problema aşa, fiindcă aveam impresia că sunt raţe de curte. Dar acum, dacă stau să mă gândesc că le-am cumpărat la un preţ foarte bun bănuiesc că de la Avicola Pocreaca au fost şutite, fiindcă acolo e şi o fermă de raţe. 
Însă nu cred că e bine să mergem cu ele chiar acolo.    
            - Nu, nu e bine, cu atât mai mult cu cât m-am vuduit cu veterinarele vostru de la Avicola. Mare idiot! Auzi, cică raţele şi găinile trebuie vaccinate! Păi cum frăţică să vaccinezi raţele împotriva unor disfuncţii spirituale, mai ales că viruşii şi microbii nici nu există!? Că l-am şi-ntrebat, “Băi veterinare, da’ găinile şi raţele voastre vaccinate poa’ să zboare?”; “Nu, mi-a răspuns el, da’ sunt sănătoase!” ;“Sănătoase pe dracu’, zic, toate sunt lipsite de umor şi au probleme cu spatele iar asta provine de la incapacitatea de a iubi sau folosirea defectuoasă a iubirii din pricina faptului că au fost clocite în incubator şi nu au avut parte de afecţiunea ambilor părinţi. Incubatoarele voastre, înafară de căldură dau şi afecţiune?”;” Ce prostii vorbeşti, zice, cum să dea afecţiune nişte instalaţii, băi Hamhamăre!?”; “Păi vezi, de-aia, din lipsă de susţinere afectivă toate raţele voastre nu-şi pot înţelege sufletul, nu se pot detaşa de trecut, au teamă de viitor şi au sentimente de culpabilitate, de-aia sunt schiloade sufleteşte. Şi în loc ca voi să le băgaţi în hipnoză şi să faceţi cu ele regresii transgeneraţionale şi să le vindecaţi, voi ce faceţi? Le otrăviţi şi mai rău cu vaccinuri! Ruşine să vă fie, criminalilor!”    
            - Şi el ce-a zis?           
            - Mie nu mi-a mai zis nimic, da’ le-a zis câinilor: “Şo pă el!”, însă eu am fost mai rapid decât ei şi din câteva lătrături şi mârâieli, de dincolo de poartă, i-am pus la punct! Dar să lăsăm asta... Astralopitecule, ia zi, da’ tu ficat de gâscă mănânci?         
            - Ooo... sigur că da, câteodată, când mai găsesc terină sau pâté de foie gras, mânânc cu mare plăcere. N-am eu atâţia bani pe câtă poftă am.       
            - Dar de raţă?  
            
- Şi de raţă la fel.        
            - Să nu mai mănânci! Ficatul e toxic! Pisici ai?       
            - Am, am vreo trei, domnule Hamhamăr.      
            - Dă-l pisicilor că ele sunt topite după energii negative. 
Ficatul la raţe este extrem de sensibil la supărări şi stres. El este organul care reacţionează la supărările pe raţele apropiate şi deseori păstrează în memoria celulelor sale numai emoţii negative şi sentimente de ură, mânie şi furie reprimate. Atunci când o raţă are un conflict mocnit între minte şi suflet, mânia îndreptată către ea însăşi se aşează direct pe ficat. Cele care au ficatul slab din naştere prezintă acelaşi gen dezechilibru, însă provenind dintr-o viaţă anterioară. De aceea raţele măcăne într-una fiindcă multora dintre ele nu le convine defel condiţia de raţă şi dau în crize existenţiale şi depresie, care le macină şi le distrug ficatul şi dau în icter. Iar ficatul înseamnă credinţă în univers şi odată credinţa distrusă, energiile negative nu mai pleacă din ficat.       
            Dacă ai reuşi să te bagi în capul unei raţe ai putea să o auzi: “Doamne de ce nu m-ai făcut şi pe mine o lebădă!”, neştiind biata că şi lebedele suferă că nu sunt păsări Phoenix. Că de-aia nici nu măcăne raţele când fac câte un ou, aşa cum cotcodăcesc lăudăros găinile, fiindcă îşi dau seama că tocmai au mai adus pe lume o fiinţă la fel de nefericită ca şi ele. Iar faptul că nu-şi pot exprima deschis sentimentele le creează palpitaţii precum şi alte probleme cardiace, asta dacă n-au o inimă slabă încă de când erau în găoace, căci atunci necazurile şi nefericirile lor vin dintr-altă viaţă.      
            Pe de altă parte, problemele de fiere arată îngustime de spirit. Dacă o raţă vede că răţoiul calcă o raţă mai frumoasă decât ea, instantaneu i se varsă fierea-n sânge, iar raţa va suferi de sindromul “răţuşca cea urâtă”. Şi uite-aşa ajung unele raţe să se urască şi să se dispreţuiască, fie din pricină că sunt prea grase şi au târtiţa prea mare, fie că sunt anorexice, fie că au copanele prea scurte sau ciocul prea gros. 
            - Nu e cazul. Ale mele sunt frumoase ca luna.          
            - Ştiu, ştiu, toţi ziceţi aşa. Mai bine adu-mi tu una tăiată, opărită şi jumulită gata, ca să-i fac disecţie. Şi până o să-ţi trimit eu rezultatul de la analize, uite, te învăţ o rugăciune foarte puternică, cu efect grantat. Seara la culcare şi dimineaţa când te trezeşti, te duci la raţe, cazi în genunchi şi spui tare, ca să te audă: 
Dumnezeu, Tatăl nostru, plimbându-se prin coteţul meu îmi va lua toate grijile şi va vindeca toate bolile spirituale ale raţelor mele în Numele lui Iisus, Amin.”. Şi mai pune-le şi nişte muzică de relaxare, când le spui rugăciunea şi ele se vor autovindeca.            
            - E miştoacă rugăciunea, da’ am şi eu o nelămurire.            
            - Zi!     
            - De când umblă Dumnezău Tatăl în numele lu’ Fi-Su? Cine-i jupânu’?    
            - Lasă bă Astralopitecule şmecheriile-astea, tu zi aşa cum te-nvăţ io, că raţele oricum nu-nţeleg nimic. Ele trebuie să creadă. Nu contează cine-i mai mare, merge şi-aşa! Ai uitat? Tu eşti Dumnezeul lor, tot tu şi Fi-Su şi tot tu şi Sfântu’ Duh. Başca Satan atunci când le tai şi le mănânci. Credinţa face minuni, dacă crezi cu toptanul şi nu selectiv.       
            - Vă mulţumesc frumos, domnule Hamhamăr, aşa voi face. Negreşit.         
            
- Bine, la revedere şi să nu uiţi să-mi aduci raţa. Două raţe ar fi chiar mai bine, ca să le pot analiza cât mai complet. Da, da, două! Două să-mi aduci, ai înţeles?           
            - Da, da! La revedere, i-am zis şi am închis. 
            M-am uitat la Anunaki. Plângea.       
            - Ce-ai măi? Ce te-a apucat? 
            - Să nu-ndrăzneşti să tai vreuna! a suspinat el.         
            - Bineînţeles că n-am să tai niciuna, ce tu crezi că io mă iau după sfaturile unuia care latră? Trebuie să aflăm cauza tristeţii lor. Tiii... ce fraier sunt.. !!! De ce nu m-am gândit mai ‘nainte! Ascultă Anunaki, raţele n-au fost cumva de faţă atunci când am exorcizat pisicile?      
            - Ba da. Şi nu le-a plăcut deloc. Şi nici mie. Zzzzguramătiide...      
            - Taci! Nu fi obraznic!           
            - Hai sictir!     
            - Iar începi? Anunac tâmpit...! Hmm... acu’, dacă mă gândesc mai bine, să ştii că e posibil ca exorcizarea să le fi traumatizat. Dar la fel de bine se poate să aibă şi crize existenţiale. Sau poate că sunt îndrăgostite...
Greu de zis. Ai cumva vreo idee cum să reparăm raţele noastre?          
            - Mdeh, ce să zic...!? Ar trebui să fie o metodă...  Gata ştiu! Prin gândire pozitivă. Am să le învăţ să gândească pozitiv. O să am nevoie de ceva din cămară.  
            - Cârnaţi picanţi sau slănină...? Ţuică?          
            - Nu, nu. Las’că o să vezi tu! 
            - Bine, din partea mea poţi lua ce vrei, ai mână liberă!        
            Anunaki a zbughit-o în cămară şi după câteva minute l-am văzut cu o sacoşă de plastic în mână, cam mare şi cam greuţă mi s-a părut, cum se strecoară în coteţul raţelor. N-a trecut mult şi au început nişte măcăneli de-ţi luau auzul. Am intrat în voliera raţelor, şi-apoi în coteţ şi am rămas mască.
L-am luat pe Anunaki şi l-am îmbrăţişat. Torcea. “Bravo băi băiete, i-am zis, ai reuşit!”.  A doua zi l-am sunat pe Firfi ca să-i spun minunea şi dup-aceea l-am apelat şi pe vraci. 
            - Domnule vraci Hamhamăr, nu mai este cazul să vă deranjaţi cu disecţia, că între timp raţele raţele mele şi-au revenit. Vă mulţumesc frumos pentru consultaţie şi pentru toate sfaturile dumneavoastră.
Aşa cum bine spuneaţi, ele s-au autovindecat.        
            - Bravo! Le-ai pus muzică de relaxare, cum te-am învăţat? Rugăciunea ai spus-o?            
            - Nu, nu am făcut nimic din toate acestea. N-a mai fost nevoie.      
            - Dar atunci ce ai făcut?         
            - Eu n-am făcut nimic. Anunacu’ meu care e foarte bun prieten cu ele este autorul.            
            - Ce-nseamnă anunac?           
            - Esteeee... cum să vă zic, că nici eu nu ştiu prea bine... e aşaaa.. un fel de extraterestru, dar mai mic şi mai păros. Şi nu e verde, e normal. Şi-i cam obraznic.          
            
- E în cartea de zoologie?       
            - Nu cred, că nu e animal... Seamănă cu un om sau cu un copil mai degrabă.         
            - Şi vorbeşte?  
            - Vorbeşte, da. Da’ vorbeşte numa’ când vrea el şi în general, urât. Şi înjură!        
            - I-auzi! Ai fost cu el la psihiatru?     
            - Am fost, am fost, că umblu cu el peste tot, dar din păcate psihiatrul nu-l vede. Foarte puţini oameni reuşesc să-l vadă.        
            - Aha! Bine, bine, treci peste...! Fiecare cu nălucile lui, că şi eu vorbesc în fiecare zi cu nişte pricurici şi mai am nişte discuţii nu tocmai plăcute şi cu un cerber. Zi mai bine ce-a le-a făcut raţelor!     
            - Le-a învăţat să gândească pozitiv, iar raţele s-au umplut deodată de energie şi au început să măcăne, să se-agite şi pe loc, ca să vedeţi minune, au şi ouat. Mă rog, nu toate, doar una, că restul s-au scăpat pe ele de ziceai că sunt conducte sparte. Dar dup-aia toate au ouat, câte două sau trei ouă la rând. Acum sunt toate fericite, vesele, merg la baltă şi se joacă cu anunacu’ meu.           
            
- Bine, bine, dar totuşi ce anume le-a făcut anunacu’?         
            
- Păi nu mare lucru. Dacă te iei după Ipse, care este prima datorie a raţei? Răspunsul este simplu: să fie ea însăşi! Aşa că le-a pus în cuibare câte o felie de varză şi câte două portocale şi de cum au dat ochii cu ele, imediat s-au şi autovindecat.

Dan Ioaniţescu
©